ORDIN nr. 112 din 16 iulie 2014pentru modificarea şi completarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010

EMITENT

·  MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 28 iulie 2014

Având în vedere prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, ale art. 11 lit. v) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 259/2005 privind înfiinţarea şi stabilirea atribuţiilor Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, precum şi dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare,în considerarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010,în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:Articolul IMetodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 14 aprilie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (2), după litera i) se introduc două noi litere, literele j) şi k), cu următorul cuprins:"j) proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi, cu excepţia celor de tip natural-organizat;k) instalarea şi întreţinerea sistemelor şi instalaţiilor de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi."2. La articolul 2, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) personal de specialitate - angajaţi cu contract individual de muncă ai persoanelor juridice, membri şi angajaţi cu contract individual de muncă ai întreprinderilor individuale, membri ai întreprinderilor familiale, precum şi persoane fizice autorizate şi angajaţi cu contract individual de muncă ai acestora, care deţin un certificat de competenţă profesională pentru unul sau mai multe dintre domeniile de autorizare prevăzute la art. 1 alin. (2);"3. La articolul 5 alineatul (1), literele d), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"d) copii de pe certificatul/certificatele de competenţă profesională însoţite de suplimentul/suplimentele descriptiv/descriptive pentru ocupaţii specifice cuprinse în Lista cu ocupaţiile specifice prevăzută în anexa nr. 3 sau, după caz, adeverinţe în original din partea furnizorilor de formare profesională autorizaţi conform legii din care să rezulte că personalul a absolvit cursurile specifice, precum şi unităţile de competenţă dobândite conform standardelor ocupaţionale;e) lista cu mijloacele tehnice din dotare, semnată şi ştampilată de solicitant, întocmită conform anexei nr. 4, cu precizarea seriilor mijloacelor de măsurare din dotare;f) buletine de verificare metrologică sau certificate de etalonare emise de laboratoare autorizate metrologic/ atestate/acreditate pentru mijloacele de măsurare din dotare, după caz;"4. La articolul 5 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, literele f^1) şi f^2), cu următorul cuprins:"f^1) copie de pe autorizaţia/atestatul/acreditarea laboratorului de metrologie şi anexele la aceasta/acesta în care sunt precizate mijloacele de măsurare pentru care laboratorul are dreptul să efectueze verificare metrologică sau etalonare, după caz;f^2) documente semnate şi ştampilate de solicitant din care să rezulte perioada de etalonare stabilită pentru fiecare mijloc de măsurare din dotare, cum ar fi: procedură, plan de etalonare ş.a.m.d.;"5. La articolul 5 alineatul (1), literele h) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"h) copie de pe autorizaţia emisă de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR pentru efectuarea activităţilor de supraveghere tehnică la umplere, verificare tehnică periodică şi reparare la butelii destinate stingerii incendiilor, domeniul de volum minimum 150 litri şi presiune minimum 250 bari, tip fluid minimum azot [N(2)] şi bioxid de carbon [CO(2)], în cazul persoanelor care solicită autorizarea pentru efectuarea lucrărilor de verificare, reîncărcare şi reparare a stingătoarelor de incendiu, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră;i) dovada achitării contravalorii prestărilor de servicii efectuate de către Centrul Naţional."6. La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Achitarea contravalorii prestărilor de servicii privind analizarea cererii şi a documentaţiei aferente depuse în vederea autorizării se va efectua după încheierea unui contract între solicitant şi Centrul Naţional."7. La articolul 5 alineatul (4) litera b), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"2. să fie asigurată pentru fiecare punct de lucru, în cazul în care se solicită autorizarea pentru efectuarea lucrărilor de verificare, reîncărcare şi reparare a stingătoarelor de incendiu, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră."8. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1) Cererea de autorizare se soluţionează de către specialişti din structura de autorizare printr-un referat al cărui model este prevăzut în anexa nr. 51, care cuprinde concluzii şi propuneri privind acordarea autorizaţiei sau, după caz, respingerea motivată a solicitării; referatul se vizează de către şeful structurii de autorizare şi se aprobă de către şeful Centrului Naţional."9. La articolul 7, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Dacă solicitanţii nu se prezintă pentru ridicarea autorizaţiilor în termen de 6 luni de la data emiterii, acestea îşi pierd valabilitatea şi se îndosariază potrivit reglementărilor în vigoare."10. La articolul 7, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) Autorizaţiile pot fi ridicate de la sediul Centrului Naţional de către reprezentanţi legali ai persoanei autorizate sau de împuterniciţi ai acesteia, care au obligaţia de a verifica corectitudinea datelor menţionate în autorizaţie."11. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8. - (1) Persoanele autorizate sunt supuse unei auditări de supraveghere.(2) Auditul de supraveghere se planifică şi se efectuează de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în baza unei proceduri aprobate prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General.(3) Centrul Naţional planifică şi efectuează audituri de supraveghere, pentru a verifica soluţionarea motivelor care au stat la baza suspendării, în toate cazurile de suspendare a autorizaţiei pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 20 lit. g), precum şi audituri de supraveghere inopinate în situaţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) lit. b).(4) Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti desemnează cel puţin 2 specialişti pentru efectuarea auditului de supraveghere pe fiecare domeniu de autorizare prevăzut la art. 1 alin. (2), iar Centrul Naţional desemnează, în acelaşi scop, specialişti din cadrul structurii de autorizare.(5) Lista auditorilor desemnaţi potrivit alin. (4) se aprobă de către inspectorul general al Inspectoratului General după efectuarea de către aceştia a unei pregătiri specifice la Centrul Naţional.(6) Lista aprobată se afişează pe site-ul oficial al Inspectoratului General şi al Centrului Naţional.(7) Auditorii desemnaţi din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti parcurg, cel puţin odată la 3 ani, o formă de pregătire specifică domeniului pentru care sunt desemnaţi, care se organizează şi se desfăşoară prin grija Centrului Naţional.(8) Auditul de supraveghere se efectuează, de regulă, de un auditor."12. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Beneficiarii lucrărilor trebuie să asigure/permită accesul necondiţionat al auditorilor în spaţiile în care se efectuează sau au fost efectuate lucrări în domeniile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi să pună la dispoziţie toate documentele de provenienţă, declaraţiile de conformitate CE, declaraţiile de performanţă, agrementele tehnice europene, agrementele tehnice în construcţii, certificatele pentru introducerea pe piaţă sau notificările la Centrul Naţional, după caz, pentru toate mijloacele tehnice din dotare, substanţele şi produsele utilizate şi la altele asemenea.(2) Modul de efectuare a lucrărilor se verifică în cadrul a cel puţin 3 lucrări alese de auditor."13. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - (1) Auditul de supraveghere se planifică şi se efectuează cel puţin o dată la 2 ani.(2) Auditul planificat conform alin. (1) se comunică persoanei autorizate cu cel puţin 10 zile înainte de data propusă pentru realizarea acestuia.(3) Auditul de supraveghere se poate realiza şi inopinat în următoarele situaţii:a) în urma sesizării din oficiu a Inspectoratului General, Centrului Naţional sau inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti;b) în urma reclamaţiilor, informărilor şi/sau sesizărilor cu privire la lucrările aflate în curs de efectuare sau efectuate de persoana autorizată;c) pe timpul verificării activităţii auditorilor de către reprezentanţii Inspectoratului General, prin structura specializată de supraveghere a pieţei."14. Denumirea capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IVSuspendarea şi retragerea autorizaţiei"15. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1) Autorizaţia se suspendă de către Centrul Naţional pentru un termen de 60 de zile dacă, în urma analizării referatului de supraveghere, se constată neîndeplinirea cel puţin a uneia dintre obligaţiile persoanei autorizate prevăzute la art. 20 lit. a)-g)."16. La articolul 12, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:"(1^1) Autorizaţia poate fi suspendată şi în situaţia în care Inspectoratul General sesizează Centrul Naţional că persoana autorizată nu a transmis structurii specializate de supraveghere a pieţei, în termen de 15 zile de la data primirii notificării privind necesitatea prezentării următoarelor înscrisuri pentru produsele utilizate la efectuarea lucrărilor autorizate:a) declaraţii de conformitate CE, declaraţii de performanţă sau agremente tehnice europene pentru produsele din domeniul reglementat;b) agremente tehnice în construcţii, certificate pentru introducerea pe piaţă sau notificări la Centrul Naţional, pentru produsele comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European pentru produsele din domeniul nereglementat (voluntar).(1^2) Suspendarea autorizaţiei se face în baza unui raport de suspendare întocmit de structura de autorizare din cadrul Centrului Naţional."17. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) Suspendarea autorizaţiei pentru neîndeplinirea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 20 lit. a)-f) încetează dacă, în termenul comunicat, persoana autorizată face dovada soluţionării motivelor care au stat la baza suspendării prin depunerea la Centrul Naţional a unor documente în acest sens.(2) Suspendarea autorizaţiei pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 20 lit. g) încetează numai în urma efectuării de către Centrul Naţional a unui nou audit de supraveghere planificat, după ce persoana autorizată comunică în termenul stabilit că a soluţionat motivele care au stat la baza suspendării."18. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Autorizaţia se retrage dacă:a) se constată neîndeplinirea cel puţin a uneia dintre obligaţiile persoanei autorizate prevăzute la art. 20 lit. h)-k);b) persoanele autorizate împiedică ori se sustrag de la efectuarea auditului;c) nu se face dovada soluţionării motivelor care au stat la baza suspendării, în termenul comunicat cu această ocazie;d) se constată că persoana autorizată, pe perioada suspendării, efectuează lucrări în domeniul în care este autorizată;e) în termen de un an, autorizaţia a fost suspendată de două ori."19. După articolul 16 se introduc două noi articole, articolele 16^1 şi 16^2, cu următorul cuprins:"Art. 16^1. - (1) Persoana autorizată poate solicita suspendarea autorizaţiei pentru o perioadă de 6 luni, precizând:a) domeniul de autorizare pentru care se solicită suspendarea;b) modificările, indisponibilităţile care determină neîndeplinirea condiţiilor care au stat la baza autorizării.(2) Suspendarea la cerere a autorizaţiei se aprobă o singură dată într-un interval de 2 ani.(3) Dispoziţia de suspendare la cerere a autorizaţiei se emite de Centrul Naţional, prin structura de autorizare, şi cuprinde atenţionarea persoanei autorizate ca în termen de 6 luni de la comunicare să remedieze modificările sau indisponibilităţile care au stat la baza suspendării.(4) Dispoziţia de suspendare se vizează de către şeful structurii de autorizare şi se aprobă de către şeful Centrului Naţional.(5) Dispoziţia de suspendare se întocmeşte în 3 exemplare, în termen de 10 zile de la data înregistrării solicitării la Centrul Naţional, şi se comunică în termen de 5 zile de la data întocmirii acesteia:a) persoanei autorizate;b) inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz.(6) Suspendarea la cerere a autorizaţiei se respinge în cazul în care solicitarea a intervenit după:a) comunicarea auditului de supraveghere planificat;b) existenţa motivului de realizare a auditului de supraveghere inopinat prevăzut la art. 10 alin. (3) lit. b).(7) La expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), suspendarea încetează dacă persoana autorizată face dovada soluţionării motivelor care au stat la baza suspendării, prin depunerea la Centrul Naţional a unor documente în acest sens. În caz contrar se procedează la retragerea autorizaţiei.Art. 16^2. - (1) Persoana autorizată poate solicita retragerea autorizaţiei.(2) Dispoziţia de retragere la cerere a autorizaţiei se emite de Centrul Naţional, prin structura de autorizare.(3) Dispoziţia de retragere se vizează de către şeful structurii de autorizare şi se aprobă de către şeful Centrului Naţional.(4) Dispoziţia de retragere se întocmeşte în 3 exemplare, în termen de 10 zile de la data înregistrării solicitării la Centrul Naţional şi se comunică în termen de 5 zile de la data întocmirii acesteia:a) persoanei autorizate;b) inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz.(5) Retragerea la cerere a autorizaţiei se respinge în cazul în care solicitarea a intervenit după:a) comunicarea auditului de supraveghere planificat;b) existenţa motivului de realizare a auditului de supraveghere inopinat prevăzut la art. 10 alin. (3) lit. b).(6) Prevederile art. 16 se aplică în mod corespunzător."20. La articolul 17 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:"d) dovada achitării contravalorii prestărilor de servicii efectuate de către Centrul Naţional."21. La articolul 17, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:"(3) Preschimbarea fiecărei autorizaţii se realizează contra cost, tariful stabilit fiind în cuantum de 50% din tariful de autorizare prevăzut la art. 3.(4) Achitarea contravalorii prestărilor de servicii privind analizarea cererii şi a documentaţiei aferente depuse în vederea preschimbării autorizaţiei se efectuează după încheierea unui contract între solicitant şi Centrul Naţional.(5) Prevederile art. 7 alin. (6) se aplică în mod corespunzător."22. La articolul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Persoanele autorizate din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pot să efectueze lucrările în domeniul apărării împotriva incendiilor, prevăzute la art. 1 alin. (2), cu caracter permanent în România numai după notificarea prealabilă a Centrului Naţional, conform anexei nr. 11. Notificarea trebuie însoţită de următoarele documente:a) actul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, în copie;b) autorizaţia emisă de statul emitent, în copie;c) lista cu personalul de specialitate care deţine certificate de competenţă profesională corespunzătoare, semnată şi ştampilată de persoana autorizată;d) certificate de competenţă profesională sau documente similare emise de autorităţi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în copie;e) autorizaţie echivalentă ca scop cu autorizaţia emisă de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR pentru efectuarea activităţilor de supraveghere tehnică la umplere, verificare tehnică periodică şi reparare la butelii destinate stingerii incendiilor, în cazul persoanelor autorizate pentru efectuarea lucrărilor de verificare, reîncărcare şi reparare a stingătoarelor de incendiu, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, în copie."23. La articolul 19, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:"(2) În cazul în care se constată efectuarea lucrărilor în domeniul apărării împotriva incendiilor de către persoane autorizate stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European fără notificarea prealabilă a Centrului Naţional conform art. 18 alin. (1) sau (2) sau efectuarea lucrărilor neconforme, se va proceda la informarea autorităţilor competente din statul membru în cauză prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieţei interne.(3) În cazul în care persoanele autorizate de către Centrul Naţional efectuează lucrări neconforme într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European sau nu respectă condiţiile impuse de respectivul stat membru, se procedează la suspendarea şi/sau retragerea autorizaţiei, în condiţiile cap. IV."24. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 20. - Persoanele autorizate au următoarele obligaţii:a) să menţină condiţiile care au stat la baza autorizării, pe toată durata existenţei autorizaţiei;b) să comunice în scris Centrului Naţional modificările survenite în oricare dintre condiţiile care au stat la baza autorizării, în termen de 10 zile de la data producerii acestora, prin transmiterea de documente actualizate;c) să certifice calitatea ignifugării efectuate prin rapoarte de încercare eliberate de către un laborator acreditat, în condiţiile legii, în cazul persoanelor autorizate pentru efectuarea lucrărilor de ignifugare a materialelor combustibile;d) să asigure întocmirea şi ţinerea la zi a evidenţei lucrărilor efectuate, în registre speciale, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 12-16;e) să transmită structurii specializate de supraveghere a pieţei, în termen de 15 zile de la data primirii notificării privind necesitatea prezentării înscrisurilor pentru produsele utilizate la efectuarea lucrărilor autorizate, respectiv declaraţii de conformitate CE, declaraţii de performanţă sau agremente tehnice europene pentru produsele din domeniul reglementat sau, după caz, agremente tehnice în construcţii, certificate pentru introducerea pe piaţă sau notificări la Centrul Naţional, pentru produsele comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European pentru produsele din domeniul nereglementat (voluntar);f) să pună la dispoziţia beneficiarului copii de pe înscrisurile pentru produsele utilizate la efectuarea lucrărilor autorizate, respectiv declaraţii de conformitate CE, declaraţii de performanţă sau agremente tehnice europene pentru produsele din domeniul reglementat sau, după caz, agremente tehnice în construcţii, certificate pentru introducerea pe piaţă sau notificări la Centrul Naţional, pentru produsele comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European pentru produsele din domeniul nereglementat (voluntar);g) să efectueze lucrările în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, inclusiv ale normativelor/normelor tehnice/reglementărilor tehnice specifice aprobate potrivit legii, respectiv ale specificaţiei tehnice a producătorului;h) să asigure/permită accesul necondiţionat al auditorilor în spaţiile în care se efectuează sau au fost efectuate lucrări în domeniile prevăzute la art. 1 alin. (2);i) să efectueze lucrările numai cu personal de specialitate;j) să efectueze lucrările numai cu produse care deţin marcajul CE de conformitate, declaraţii de conformitate CE, declaraţii de performanţă sau agremente tehnice europene pentru produsele din domeniul reglementat, respectiv agremente tehnice în construcţii, certificate pentru introducerea pe piaţă sau notificări la Centrul Naţional, pentru produsele comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European pentru produsele din domeniul nereglementat (voluntar);k) să încredinţeze lucrările în domeniul în care sunt autorizate, atunci când nu procedează la efectuarea propriu-zisă a acestora, numai către persoane autorizate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."25. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 25. - (1) Listele cu persoanele autorizate, precum şi cele cărora li s-a suspendat/retras autorizaţia se afişează şi se actualizează pe site-ul oficial al Inspectoratului General şi al Centrului Naţional şi/sau se publică în publicaţii de specialitate.(2) Listele cu persoanele autorizate stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, prevăzute la art. 1 alin. (2), în regim transfrontalier/cu caracter permanent în România se afişează şi se actualizează pe site-ul oficial al Inspectoratului General şi al Centrului Naţional şi/sau se publică în publicaţii de specialitate."26. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 26. - Procedura de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor poate fi îndeplinită prin intermediul punctului de contact unic electronic, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010."27. În tot cuprinsul metodologiei, termenul "personal" se înlocuieşte cu sintagma "personal de specialitate".28. Anexele nr. 2-4 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.29. După anexa nr. 5 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5^1, care are conţinutul prevăzut în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.30. Anexele nr. 8 şi 14 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 5 şi 6, care fac parte integrantă din prezentul ordin.31. În tot cuprinsul anexelor, sintagmele "înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr." şi "înregistrată la registrul comerţului cu nr." se înlocuiesc cu sintagma "număr de ordine în registrul comerţului".32. În tot cuprinsul anexelor nr. 12, 13, 15 şi 16, sintagma "semnătura responsabilului cu execuţia" se înlocuieşte cu sintagma "numele, prenumele şi semnătura personalului de specialitate responsabil cu efectuarea propriu-zisă a lucrării".33. În tot cuprinsul anexelor nr. 12, 13, 15 şi 16, nota se modifică şi va avea următorul cuprins:"NOTĂ:Registrul de evidenţă va fi întocmit pe suport hârtie, numerotat şi înregistrat."Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Articolul IIIPrezentul ordin intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Viceprim-ministru,ministrul afacerilor interne,Gabriel OpreaBucureşti, 16 iulie 2014.Nr. 112.Anexa 1(Anexa nr. 2 la metodologie)LISTA CODURILOR CAEN*Font 9*┌───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐│             Domeniul de autorizare                Coduri CAEN                           │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de │7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă ││semnalizare, alarmare şi alertare în caz de│tehnică legate de acestea                     ││incendiu                                                                                 │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Instalarea şi întreţinerea sistemelor şi   │4321- Lucrări de instalaţii electrice         ││instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi                                                ││alertare în caz de incendiu                                                              │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de │7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă ││limitare şi stingere a incendiilor         │tehnică legate de acestea                     │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Instalarea şi întreţinerea sistemelor şi   │4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de     ││instalaţiilor de limitare şi stingere a    │încălzire şi de aer condiţionat               ││incendiilor, cu excepţia celor care conţin │                                              ││anumite gaze fluorurate cu efect de seră                                                 │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Termoprotecţie cu vopsele termospumante/   │4329 - Alte lucrări de instalaţii pentru      ││produse de torcretare                      │construcţii                                   │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Ignifugarea materialelor combustibile      │4329 - Alte lucrări de instalaţii pentru      ││                                           │construcţii                                   │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Întreţinerea instalaţiilor speciale din    │4520 - Întreţinerea şi repararea              ││compunerea autospecialelor destinate       │autovehiculelor                               ││apărării împotriva incendiilor             │7120 - Activităţi de testări şi analize       ││                                           │tehnice                                       │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Verificarea, reîncărcarea şi repararea     │3311 - Repararea articolelor fabricate din    ││stingătoarelor de incendiu, cu excepţia    │metal                                         ││celor care conţin anumite gaze fluorurate  │4675 - Comerţ cu ridicata al produselor       ││cu efect de seră                           │chimice                                       ││                                           │4778 - Comerţ cu amănuntul al altor bunuri    ││                                           │noi, în magazine specializate                 ││                                           │7120 - Activităţi de testări şi analize       ││                                           │tehnice                                       │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de │7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă ││ventilare pentru evacuarea fumului şi      │tehnică legate de acestea                     ││gazelor fierbinţi, cu excepţia celor de tip│                                              ││natural-organizat                                                                        │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Instalarea şi întreţinerea sistemelor şi   │4321 - Lucrări de instalaţii electrice        ││instalaţiilor de ventilare pentru evacuarea│4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de     ││fumului şi gazelor fierbinţi               │încălzire şi de aer condiţionat               │└───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘Anexa 2(Anexa nr. 3 la metodologie)LISTA CU OCUPAŢIILE SPECIFICE*Font 9*┌───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐│    Domeniul de autorizare                         Ocupaţia/Cod COR                      ││                                           │ (Cod COR valabil până la 31 decembrie 2011)  │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de │Proiectant sisteme de securitate/215119       ││semnalizare, alarmare şi alertare în caz de│(214319)                                      ││incendiu                                                                                 │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Instalarea şi întreţinerea sistemelor şi   │Inginer sisteme de securitate/215222 (214438) ││instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi  │şi/sau                                        ││alertare în caz de incendiu                │Tehnician pentru sisteme şi instalaţii de     ││                                           │semnalizare, alarmare şi alertare în caz de   ││                                           │incendiu/742105 (724205) şi/sau               ││                                           │Tehnician pentru sisteme de detecţie,         ││                                           │supraveghere video, control acces/352130      ││                                           │(313210)                                      │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de │Proiectant sisteme de securitate/215119       ││limitare şi stingere a incendiilor         │(214319)                                      │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Instalarea şi întreţinerea sistemelor şi   │Tehnician pentru sisteme şi instalaţii de     ││instalaţiilor de limitare şi stingere a    │limitare şi stingere a incendiilor/742106     ││incendiilor, cu excepţia celor care conţin │(724206)                                      ││anumite gaze fluorurate cu efect de seră                                                 │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Termoprotecţie cu vopsele termospumante/   │Operator termoprotecţie/713105 (714109)       ││produse de torcretare                                                                    │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Ignifugarea materialelor combustibile      │Ignifugator/713104 (714107)                   │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Întreţinerea instalaţiilor speciale din    │Operator în verificarea, întreţinerea şi      ││compunerea autospecialelor destinate       │repararea autospecialelor destinate apărării  ││apărării împotriva incendiilor             │împotriva incendiilor/723308 (723307)         │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Verificarea, reîncărcarea şi repararea     │Operator în verificarea, reîncărcarea şi      ││stingătoarelor de incendiu, cu excepţia    │repararea stingătoarelor de incendiu/723306   ││celor care conţin anumite gaze fluorurate  │(723305)                                      ││cu efect de seră                                                                         │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de │Proiectant sisteme de securitate/215119       ││ventilare pentru evacuarea fumului şi      │(214319)                                      ││gazelor fierbinţi, cu excepţia celor de tip│                                              ││natural-organizat                                                                        │├───────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤│Instalarea şi întreţinerea sistemelor şi   │Operator în verificarea, întreţinerea şi      ││instalaţiilor de ventilare pentru evacuarea│repararea instalaţiilor speciale de prevenire ││fumului şi gazelor fierbinţi               │şi stingere a incendiilor/                    ││                                           │742104 (724204)                               │└───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘Anexa 3(Anexa nr. 4 la metodologie)LISTA CU MIJLOACELE TEHNICE DIN DOTARE1. Pentru efectuarea lucrărilor de instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu1.1. Multimetru de măsură pentru mărimi electrice diverse - etalonat cel puţin pentru: tensiune electrică (12 şi 24 V cc, 220 V ca), intensitate electrică (0-10 A cc) şi rezistenţă electrică (100 Ω-1 MΩ)1.2. Truse de scule de tip electronist, electrician1.3. Maşină de găurit portabilă1.4. Scară, schelă1.5. Laptop1.6. Echipamente şi dispozitive de verificare/testare a detectoarelor de incendiu2. Pentru efectuarea lucrărilor de instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră2.1. Compresor2.2. Pompă hidraulică - minimum 100 bari2.3. Manometru de control - etalonat (0-100 bari)2.4. Aparat de cântărit - minimum 100 kg, cu precizie 500 g sau mai ridicată - verificat metrologic/etalonat2.5. Aparat/Generator/Transformator (convertizor) pentru sudare2.6. Maşină de găurit portabilă2.7. Truse de scule tip lăcătuşărie, electrician2.8. Polizor2.9. Dispozitiv de tăiat metale cu disc abraziv2.10. Truse de chei fixe, inelare3. Pentru efectuarea lucrărilor de termoprotecţie cu vopsele termospumante3.1. Instalaţie de sablare3.2. Instalaţie de aplicare a vopselelor termospumante3.3. Set duze3.4. Aparat de măsură şi control pentru determinarea aderenţei grundului - etalonat3.5. Aparat electronic de măsurat grosimea stratului uscat de vopsea - etalonat3.6. Aparat de măsură şi control pentru determinarea umidităţii şi temperaturii suprafeţei metalului - etalonat3.7. Dispozitiv de măsurat grosimea stratului umed3.8. Etaloane pentru grade de curăţare3.9. Dispozitive pentru pregătirea suprafeţei-suport - perii mecanice, manuale4. Pentru efectuarea lucrărilor de termoprotecţie cu produse de torcretare4.1. Instalaţie de aplicare a produsului de torcretare4.2. Aparat de măsurat umiditatea şi temperatura suprafeţei metalului - etalonat4.3. Aparat de măsurare a grosimii stratului umed de produs de torcretare4.4. Dispozitiv de măsurare a aderenţei stratului uscat4.5. Dispozitive pentru pregătirea suprafeţei-suport - perii mecanice, manuale5. Pentru efectuarea lucrărilor de ignifugare a materialelor combustibile5.1. Instalaţie de aplicare a vopselelor - compresor5.2. Manometru de control - etalonat (0-10 bari)5.3. Aparat de cântărit - minimum 10 kg, cu precizie 10 g sau mai ridicată - verificat metrologic/etalonat5.4. Aparat de măsurat umiditatea lemnului (umidometru) - etalonat5.5. Aparat de măsurat umiditatea şi temperatura aerului (termohigrometru) - etalonat5.6. Dispozitive pentru pregătirea suprafeţei-suport - perii mecanice, manuale6. Pentru efectuarea lucrărilor de verificare, reîncărcare şi reparare a stingătoarelor de incendiu, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră6.1. Instalaţie de aplicare a vopselelor - compresor6.2. Manometru de control - etalonat (0-10 bari)6.3. Aparat de cântărit - minimum 20 kg, cu precizie 10 g sau mai ridicată - verificat metrologic/etalonat6.4. Aparat de cântărit - minimum 200 kg, cu precizie 400 g sau mai ridicată - verificat metrologic/etalonat6.5. Truse de chei fixe, inelare6.6. Cilindru gradat pentru apă, spumant7. Pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a instalaţiilor speciale din compunerea autospecialelor destinate apărării împotriva incendiilor7.1. Macara rulantă sau palan de cel puţin 5 t/f - verificată ISCIR7.2. Instalaţie de aplicare a vopselelor - compresor7.3. Manometru de control - etalonat (0-10 bari)7.4. Trusă mecanică auto7.5. Trusă electrică auto7.6. Utilaje pentru prelucrări prin aşchiere (strung, freză, maşină de găurit, polizor)7.7. Aparat/Generator/Transformator (convertizor) pentru sudare8. Pentru efectuarea lucrărilor de instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi8.1. Compresor8.2. Manometru de control - etalonat (0-10 bari, clasă de precizie 1,6)8.3. Aparat de măsură şi control pentru măsurarea nivelului de zgomot şi vibraţii - sonometru/dozimetru pentru zgomot, clasă de precizie ±2 dB - etalonat8.4. Aparat de măsură şi control pentru măsurarea debitului - debitmetru/rotametru/tub Pitot-Prandtl/contor, clasă de precizie 1,08.5. Aparat de măsură şi control pentru măsurarea temperaturii - termometru/termocuplu/termorezistenţă, clasă de precizie ± 0,5°8.6. Aparat de măsură şi control pentru măsurarea dimensiunilor (diametre, lungimi, lăţimi, adâncimi, unghiuri, distanţe, cote de montaj) - şubler, clasă de precizie 0,1 mm/ruletă, clasă de precizie 1 mm/şablon8.7. Aparat de măsură şi control pentru a determina planeitate, pantă, orizontalitate, paralelism - nivelă cu bulă de aer/nivelă cu laser/metru8.8. Aparat de măsură şi control pentru măsurarea vitezei aerului - anemometru/velometru/tub Pitot-Prandtl8.9. Aparat/Generator/Transformator (convertizor) pentru sudare8.10. Maşină de găurit portabilă8.11. Truse de scule tip lăcătuşărie, electrician8.12. Dispozitiv de tăiat metale cu disc abraziv8.13. Truse de chei fixe, inelareAnexa 4(Anexa nr. 5^1 la metodologie)Model referat    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE                       NESECRET    INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ    Exemplar unic                                                        Nr. _________            [ STEMA ROMÂNIEI]                           Bucureşti:                                                        data_________    CENTRUL NAŢIONAL PENTRU SECURITATE    LA INCENDIU ŞI PROTECŢIE CIVILĂ                                                         Aprob                                                         ────────                                                  Şeful centrului naţional,                                                  ..........................               Vizat             ────────────     Şeful structurii de autorizare,     ...............................REFERATPrezentul referat este emis pentru ......(denumirea persoanei)...., persoană juridică/persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială, cu sediul în localitatea ......, judeţul/sectorul ........., număr de ordine în registrul comerţului ..........1. Domeniul pentru care se solicită autorizarea:..........................................................................2. Referenţial: Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare3. Documente care însoţesc cererea de autorizare:a) copie de pe certificatul de înregistrare emis de oficiul registrului comerţului    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘b) certificat constatator emis cu cel mult 30 de zile înaintea solicitării autorizării de oficiul registrului comerţului în baza Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din care să reiasă înregistrarea activităţii pentru care se solicită autorizarea, conform codului CAEN    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘c) listă cu personalul de specialitate semnată şi ştampilată de solicitant    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘d)copii de pe certificatul/certificatele de competenţă profesională    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘e) listă cu mijloacele tehnice din dotare, semnată şi ştampilată de solicitant, întocmită conform anexei nr. 4 la metodologie, cu precizarea seriilor mijloacelor de măsurare din dotare    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘f) buletine de verificare metrologică sau certificate de etalonare┌──────────────────┬─────────────────────────┬─────────────┬──────────────────┐│Mijloc de măsurare│Serie şi număr buletin de│                  Termen de    ││                  │ verificare metrologică/ │Data emiterii│    valabilitate  ││                  │ certificat de etalonare │                               │├──────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼──────────────────┤│                                                                          │└──────────────────┴─────────────────────────┴─────────────┴──────────────────┘g) copie de pe autorizaţia/atestatul/acreditarea laboratorului de metrologie şi anexele la aceasta/acesta    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘h) documente semnate şi ştampilate de solicitant din care să rezulte perioada de etalonare stabilită pentru fiecare mijloc de măsurare din dotare (procedură, plan de etalonare)    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘i) procedură de lucru specifică activităţii pentru care se solicită autorizarea    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘j) copie de pe autorizaţia emisă de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR pentru efectuarea activităţilor de supraveghere tehnică la umplere, verificare tehnică periodică şi reparare la butelii destinate stingerii incendiilor, domeniul de volum minimum 150 litri şi presiune minimum 250 bari, tip fluid minimum azot [N(2)] şi bioxid de carbon [CO(2)]    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘k) dovada achitării contravalorii prestărilor de servicii    ┌──────┬──────┐      ┌──────┬──────┐    │        DA                NU  │    └──────┴──────┘      └──────┴──────┘4. Concluzii:În conformitate cu prevederile Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010, cu modificările şi completările ulterioare, propun:Cererea de autorizare înregistrată cu numărul ................ din ........... să fie:aprobată []Cu eliberarea autorizaţiei pe o perioadă nedeterminată, cu supraveghere din partea Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă şi a inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureştirespinsă []Motivele care au stat la baza respingerii:.....................................................................Întocmit──────────Specialist din structura de autorizare,.......................................Anexa 5(Anexa nr. 8 la metodologie)    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE    INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ    Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă/    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă .............................    al Judeţului ......................../Municipiului Bucureşti                                                       Văzut                                                    ──────────────                                                Şeful centrului naţional/                                                   inspectorul-şef,                                            ................................                                                       (semnătură)                                                           LS                          Vizat                       ─────────            Şeful structurii de autorizare/             adjunctul inspectorului-şef,           ...................................                       (semnătură)REFERAT DE SUPRAVEGHERENr. ....... din .....În data de/perioada ........, domnul/doamna ....../(numele şi prenumele).......... auditor din Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă/Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă .......... al Judeţului ........../Municipiului Bucureşti şi domnul/doamna ...../(numele şi prenumele)......., având funcţia de ........, în calitate de reprezentant legal/împuternicit, şi domnul/doamna ...../(numele şi prenumele)..........,în calitate de personal de specialitate din partea ........, cu sediul în localitatea ....., str. ....... nr. ....., bl. ...., sc. ...., ap. ..., judeţul/sectorul ......., telefon/fax ...., e-mail ......., care efectuează lucrări de ........, în baza Autorizaţiei seria ..... nr. ...... din ....., am procedat la verificarea condiţiilor tehnico-organizatorice şi a lucrărilor efectuate/în curs de efectuare pentru îndeplinirea cerinţelor obligatorii cuprinse în Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010, cu modificările şi completările ulterioare (metodologie), şi am constatat următoarele:- personalul de specialitate:numele şi prenumele, numărul certificatului de competenţă profesională, ocupaţia pentru care deţine certificat, denumirea furnizorului de formare profesională şi data eliberării certificatului......................................................................- mijloacele tehnice din dotare:mijloacele tehnice din dotare ........................................(Se vor preciza mijloacele tehnice din dotare, seriile sau numerele de inventar ale acestora.)corespund/nu corespund cu cele din lista cu mijloacele tehnice precizată în anexa nr. 4 la metodologie, în funcţie de domeniul de autorizare;buletine de verificare metrologică/certificate de etalonare pentru......................................................................(Se vor preciza mijloacele tehnice de măsurare, seriile acestora, numerele şi data emiterii buletinelor de verificare metrologică/certificatelor de etalonare, emitentul, perioada stabilită pentru etalonare.)- există/nu există documente semnate şi ştampilate din care să rezulte perioada de etalonare stabilită pentru fiecare mijloc de măsurare din dotare (procedură, plan de etalonare);- există/nu există procedură de lucru specifică activităţii, semnată şi ştampilată;- autorizaţie emisă de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR pentru efectuarea activităţilor de supraveghere tehnică la umplere, verificare tehnică periodică şi reparare la butelii destinate stingerii incendiilor, domeniul de volum minimum 150 litri şi presiune minimum 250 bari, tip fluid minimum azot [N(2)] şi bioxid de carbon [CO(2)], în cazul persoanelor autorizate pentru efectuarea lucrărilor de verificare, reîncărcare şi reparare a stingătoarelor de incendiu, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră:.........................................................................(Se vor preciza numărul autorizaţiei, data emiterii acesteia, perioada de valabilitate, domeniul de volum, presiune şi tipul de fluid autorizat.)- rapoarte de încercare eliberate de către un laborator acreditat, în condiţiile legii, în cazul persoanelor autorizate pentru efectuarea lucrărilor de ignifugare a materialelor combustibile:.........................................................................(Se vor preciza numerele şi data emiterii rapoartelor de încercare, denumirea laboratorului acreditat, în condiţiile legii, beneficiarul lucrării, denumirea şi adresa obiectivului)- există/nu există registru de evidenţă a lucrărilor întocmit conform anexelor nr. 12-16 la metodologie, după caz, şi este/nu este ţinut la zi;- sunt/nu sunt puse la dispoziţia beneficiarului copii de pe înscrisurile pentru produsele utilizate la efectuarea lucrărilor autorizate, respectiv declaraţii de conformitate CE, declaraţii de performanţă sau agremente tehnice europene pentru produsele din domeniul reglementat sau, după caz, agremente tehnice în construcţii, certificate pentru introducerea pe piaţă sau notificări la Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, pentru produsele comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, pentru produsele din domeniul nereglementat (voluntar).Au fost verificate lucrările efectuate la următoarele obiective:1. ....................................................................2. ....................................................................3. ....................................................................Constatări în urma verificării lucrărilor: (elemente componente ale instalaţiilor, precum şi existenţa, integritatea şi funcţionarea acestora; echipamentele/produsele/reperele/substanţele utilizate; existenţa şi ţinerea la zi a registrelor cu întreţinerea periodică a instalaţiilor aflate la beneficiarii lucrărilor; calitatea/aspectul lucrărilor; stingătoarele de incendiu verificate, reîncărcate sau reparate şi produsele de stingere utilizate pentru fiecare dintre acestea; etichete aplicate pe stingătoarele de incendiu care conţin toate elementele de identificare; documente de provenienţă, declaraţii de conformitate CE, declaraţii de performanţă sau agremente tehnice europene pentru produsele din domeniul reglementat, respectiv agremente tehnice în construcţii, certificate pentru introducerea pe piaţă sau notificări la Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, pentru produsele comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, pentru produsele din domeniul nereglementat (voluntar), pentru toate reperele şi substanţele utilizate la efectuarea lucrărilor autorizate; personalul/personalul de specialitate participant la efectuarea lucrărilor; alte constatări)........................................................................Prezentul referat de supraveghere s-a încheiat în 3 exemplare, distribuite după cum urmează:- un exemplar la Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă;- un exemplar la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ........ al Judeţului ......../Municipiului Bucureşti;- un exemplar la ....../(denumirea persoanei auditate).........             Auditor,                        Am luat cunoştinţă.     ............................        ...........................           (semnătură)                   (semnătură şi ştampilă din                                          partea persoanei auditate)Anexa 6(Anexa nr. 14 la metodologie)- MODEL -REGISTRU DE EVIDENŢĂa lucrărilor de proiectare, instalare şi întreţinere a sistemelor şiinstalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz deincendiu/sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere aincendiilor, cu excepţia celor care conţin anumite gazefluorurate cu efect de seră/sistemelor şi instalaţiilor deventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi*Font 7*┌────┬────────────────────┬────────────────────────┬─────────┬─────────┬───────────┬────────┬──────────────────────┐│Nr. │Date de identificare│Descrierea sistemului/  │Contract │  Data     Data     │Garanţia│Numele, prenumele şi  ││crt.│ale beneficiarului  │instalaţiei (componente)│(număr şi│începerii│finalizării│acordată│semnătura personalului││                                                  dată)  │lucrării │lucrării   │lucrării│ de specialitate      ││                                                                                    │responsabil cu        ││                                                                                     │efectuarea            ││                                                                                     │propriu-zisă a        ││                                                                                         lucrării          │├────┼────────────────────┼────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼──────────────────────┤├────┼────────────────────┼────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼──────────────────────┤├────┼────────────────────┼────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼──────────────────────┤├────┼────────────────────┼────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼──────────────────────┤├────┼────────────────────┼────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼──────────────────────┤├────┼────────────────────┼────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼──────────────────────┤└────┴────────────────────┴────────────────────────┴─────────┴─────────┴───────────┴────────┴──────────────────────┘NOTĂ:Registrul de evidenţă va fi întocmit pe suport hârtie, numerotat şi înregistrat. Registrul de evidenţă se păstrează în mod distinct, pentru fiecare categorie de lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, în cazul persoanelor autorizate pentru mai multe domenii de autorizare.